Situată pe Șoseaua Colentina, în imediata apropiere a râului cu același nume, înainte de intersecția cu Șoseaua Fundeni, Școala cu clasele I-VIII nr. 39 are o istorie care coincide, în mare masură, cu istoria învățământului românesc în limba română.

Ideea unui învăţământ public şi general s-a născut la noi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Interesul pentru şcolile orăşeneşti în Ţara Românească şi în Moldova a apărut odată cu Regulamentele organice (1831-1832) ce prevedeau: ”Să se înfiinţeze şcoala începătoare pentru ambele sexe de prin capitalele de judeţe”. Cu acest prilej se înfiinţează şi o instituţie care să se îngrijească de deschiderea şcolilor în oraşele reşedinţă de judeţ – ”Eforia şcoalelor”, condusă până în 1848 de Petrache Poenaru (1799-1875).

”Începând cu anul 1838, cântăreţii de pe lângă bisericile din sate au dreptul de a primi, pe tot anul, din magazia de rezervă a statului, câte două chile de bucate şi câte doi lei pe an de fiecare enoriaş sătean, cu îndatorirea d-a învăţa copiii satului carte şi cântări.”  Primele şcoli săteşti funcţionau numai iarna, spre a da posibilitatea copiilor ca, în restul timpului, să-şi ajute părinţii la lucrarea câmpului. Reforma învăţământului din 1864 instituia instrucţiunea obligatorie pentru toţi copiii de ambele sexe, între 8 şi 12 ani. Ulterior, pe baza Legii asupra instrucţiunii din 5 dec. 1864, din nevoia îmbunătăţirii şcolilor primare rurale, s-a hotărât înfiinţarea unor şcoli superioare denumite şcoale comunale rurale de model.

Şcoala Generală Nr. 39 din Bucureşti a funcţionat iniţial ca şcoală sătească (anul înfiinţării – 1838), iar din anul 1868 ca şcoală comunală de model. Trebuie menţionat că, în perioada 1848-1857 şcoala nu a funcţionat, în acest timp deteriorându-se şi localul. Amintim doar faptul că, la 20 de ani de la începuturile învățământului românesc, aici în Colentina, lua ființă o școală care avea să parcurgă drumul greu de la chinurile nașterii până la așezarea temeliilor solide ale învățămîntului modern – racordat la tehnologiile actuale. Afirmația poate părea hazardată, dacă nu chiar fară acoperire, numai că cifrele pe care le vom produce, cu glasul la rece, sperăm să fie convingatoare:

• 694 elevi în anul școlar 1952-1953;
• 51 de clase și 1548 de elevi în anul școlar 1968 (cand s-a sărbătorit împlinirea a 130 de ani de la înființare);
• 1649 elevi în anul școlar 1976-1977, anul premergator cutremurului;
• Numărul elevilor a fost în continuă creștere până în anul școlar 1989 -1990, când s-a cifrat la 2940 elevi;

Creșterea continuă a numărului de elevi și de clase s-a datorat, în primul rând, calității corpului profesoral. Profesorii și învățătorii de înaltă pregătire profesională și cu ținută morală ireproșabilă au contribuit la creșterea prestigiului școlii. Personalitatea școlii s-a conturat treptat, mai ales prin performanța elevilor. De-a lungul anilor, Școala 39 a furnizat inteligența tuturor liceelor de prestigiu din Capitală. Astfel. „bătrâna doamnă din Colentina” și-a creat o veritabilă aură, impunându-se ca una dintre cele mai solide instituții de învățământ.